Tatajuba - DLH ROMANIA
16802
product-template-default,single,single-product,postid-16802,theme-bridge,woocommerce,woocommerce-page,woocommerce-no-js,ajax_fade,page_not_loaded,,columns-4,qode-theme-ver-16.7,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.5.2,vc_responsive

Tatajuba

Tatajuba

Tatajuba

Este un lemn foarte frumos, galben ca mierea, ce devine brun sub acțiunea luminii. Este o specie foarte stabilă și rezistentă la schimbările de temperatură și umiditate, ideală pentru utilizări în exterior. Conținutul de siliciu și alte minerale îl fac foarte eficient chiar în contact cu apa de mare.

 

Origine:

America de Sud

 

Culoare: Galben-maroniu

Densitate: 800 kg/m3

Duritate: ♦♦♦♦

Rezistență: Clasă 1

Contracție tangențială / radială: 5,2% / 3,7%

Stabilitate: ♦♦♦♦

 

Descriere

Profile 

21×120 mm

21x145mm

25×145 mm

 

 

Datorită caracterului higroscopic al lemnului, lățimea și grosimea lamelelor pot varia cu până la 6% față de dimensiunile de mai sus.

Caracteristici tehnice

1. Nume și origine:

Nume internațional: Tatajuba

Denumire latină: Bagassa guianensis

Familie: Moraceae

Origine: America de Sud

 

 

2. Descriere

Alburn: alb-crem, clar delimitat

Duramen: galben, devine brun sub acțiunea luminii

Fibră: întrepătrunsă

Textură: medie spre aspră

 

 

O caracteristică a lemnului o reprezintă prezența unor mici găuri provenite de la insecte ce atacă numai lemnul viu.

Datorită condițiilor atmosferice, suprafața lemnului se va acoperi în mod natural cu o patină gri. Acest strat gri nu afectează sau reduce parametrii tehnici ai lemnului și nici nu modifică în vreun fel procesul de îmbătrânire. Pentru a păstra culoarea naturală a lemnului și pentru a asigura o protecție suplimentară, se recomandă aplicarea uleiurilor speciale pentru terase exterioare din lemn. Recondiționarea terasei ar trebui să se facă de două ori pe an (înaintea iernii și după).

 

 

3. Proprietăți

Densitate (lemn proaspăt): 1100 kg/m3

Densitate (lemn la umiditate 12%): 800 kg

Contracție tangențială: 5,2%

Contracție radială: 3,7%

Rezistența la comprimare: 78 N/mm2

Rezistența la încovoiere: 121 N/mm2

Modul de elasticitate: 17300 N/mm2

Punct de saturație a fibrei: 20%

 

 

4. Prelucrare

Tăiere: ușoară, necesită efort

Uscare: normală, risc redus de deformare și crăpare

Prindere în cuie/șuruburi: bună, necesită pregăurire

Finisare: bună

 

 

5. Rezistență:

Ciuperci: foarte durabil

Termite: durabil

Insecte: durabil

 

 

 

Rezistență naturală: Clasă 1 – foarte rezistent (conform standardelor europene). Tatajuba prezintă o rezistență naturală foarte mare la biodegradare și se încadrează în clasa 5 de utilizare (lemn în contact permanent cu apa sărată). Durata de viață a lemnului de Tatajuba în mediu exterior este aproximată la 30-50 ani.

 

 

 

6. Notă:

 

Defecte cum ar fi fisuri, pungi de rășină, noduri, alburn, mici crăpături sau defecte de prelucrare sunt admise în proporție de 10% din totalul lotului de material. Fibra înclinată sau răsucită, crăpături ale capetelor, diferențele de culoare, ușoare curburi și alte deformări nu se consideră defecte.

 

Deck-ul de Tatajuba este un produs 100% natural și higroscopic. Lemnul absoarbe apa din mediul înconjurător, dilatându-se în timpul ploilor și elimină apa în zilele călduroase de vară, contractându-se. Lățimea și grosimea reală a lamelelor pot varia cu până la 6% față de cele facturate. Folosit la exterior, lemnul este expus la condiții meteo extreme și prin urmare se poate deforma, crăpa și își poate modifica dimensiunile – acestea sunt procese naturale normale ale lemnului și nu pot constitui subiecte de reclamație.

 

Materialul trebuie verificat înainte de instalare. Toate deteriorările și defectele trebuie transmise furnizorului înainte de instalare. Începerea instalării presupune acceptarea de către client a aspectului și standardelor de calitate. Instalarea trebuie efectuată de către montatori profesioniști. Este necesară respectarea instrucțiunilor de montaj.

 

 

7. Condiții meteo speciale

 

Produsele sunt furnizate către client presupunând că acesta cunoaște proprietățile lemnului și de asemenea este sigur de locația unde va fi instalat și că factorii de mediu locali determinanți sunt adecvați pentru fiecare tip de lemn. În anumite condiții de mediu, lemnul de Tatajuba poate avea un comportament diferit față de cel descris mai sus. Pentru informații suplimentare vă rugăm să contactați distribuitorul Dvs.